Partidul Comunist Român.html



Portal Politică

Steagul PCR

Partidul Comunist Român (PCR) a fost partidul la putere din România comunistă între anii 1946 şi 1989. Prin articolul 3 din Constituţia din 1965, PCR era desemnat drept "forţa politică conducătoare a întregii societăţi din Republica Socialistă Romînia".

modifică Istoric

modifică 1921 - 1944

Partidul Comunist din România (PCdR) s-a format prin scindarea Partidului Socialist din România în mai 1921, moment în care s-a şi afiliat la Internaţionala a III-a. El reprezenta extrema stângă şi nu a fost decât o secţiune a Internaţionalei Comuniste, membrii ei fiind în majoritate agenţi NKVD. A fost un partid redus numeric, numărând 2000 de membri în 1922, 1500 - în 1931 şi sub 1000 în anii celui de al doilea război mondial.

În anul 1924, PCR a fost interzis de guvernul liberal datorită acţiunilor sale anti-româneşti şi a rămas în ilegalitate până în 1944. În anii 1930 datorită caracterului antinaţional al partidului, doar o minoritate de 23% erau români, în timp ce maghiarii erau în proporţie de 26%, evreii de 18%, ruşii şi ucrainenii de 10%, la fel ca şi bulgarii, tot 10%. Acest caracter antinaţional a fost cauza care a determinat ca numărul membrilor săi să fie foarte scăzut până la 23 august 1944^[1].

modifică 23 august 1944

La 23 august 1944 PCdR a contribuit alături de Partidul Naţional Ţărănesc, Partidul Naţional Liberal, Partidul Social Democrat Român şi Casa Regală la înlăturarea regimului progerman al Mareşalului Ion Antonescu, România trecând în tabăra Aliaţilor.

Potrivit Acad. Dr. Ing. Aurel Seitan, cei care au venit pe tancurile ruseşti şi au contribuit decisiv la instaurarea terorii şi a regimului comunist în România sunt: Ana Pauker (Robinsohn), Teoharie Georgescu (Burach Teskovich), Ioska Broitman (Joseph Kisinevski), Silviu Brucan (Saul Brukner), Valter Roman, Mehr Kohn (Miron Constantinescu), Alexandru Bârlădeanu, Ariel Leibovich (Aurel Baranga), Abraham Gutman (Avram Bunaciu), Alter Brauer (Alexandru Graur), Aaron Gershwin (Gheorghe Apostol)^[2].

După răsturnarea de regim de la 23 august 1944, reprezentanţi ai PCdR au intrat în guvern (Consiliul de Miniştri). Începând din 6 martie 1945, ca urmare a presiunilor sovietice, s-a format guvernul condus de Dr. Petru Groza, guvern în care PCdR împreună cu sateliţii săi deţinea practic toată puterea.

modifică 1947 - 1965

Partide comuniste Africa Lesotho Madagascar Senegal South Africa America Argentina Bolivia Brazil (PCdoB) Brazil (PCB) Canada Chile Colombia Cuba Ecuador Mexico (PC) Mexico (PPS) Mexico (PPSM) Panama Paraguay Peru (PCP) Peru (PCdelP-PR) Uruguay USA Venezuela Asia Bangladesh Burma China India (CPI) India (CPI(m)) Japan Kazakhstan Kyrgyzstan Korea Laos Nepal Pakistan Philippines Sri Lanka Tajikistan Vietnam Europa Albania Armenia Austria Azerbaijan Belarus (KPB) Belgium (Flanders) Belgium (Wallonia) Belgium (PvdA/PTB) Bosnia-Hercegovina Britain Bulgaria Cyprus Czech Republic Denmark (DKP) Denmark (KPiD) Estonia Finland France Georgia Germany Greece Hungary Ireland (CPI) Ireland (WPI) Italy (PdCI) Italy (PRC) Luxembourg Malta Moldova Netherlands Norway Portugal România Russian Federation San Marino Scotland Serbia Slovakia Spain Spain (Catalonia, PCC) Sweden Turkey Ukraine Orientul Mijlociu Algeria Iran Iraq Israel Jordan Lebanon Sudan Syria Subiecte conexe Comunism Marxism-leninism Centralism democratic Istoria comunismului

Pe 30 decembrie 1947, după o campanie de subminare a partidelor istorice, Regele Mihai a fost forţat să abdice, iar Romania a fost proclamată republică (Republica Populară Română). În 1948 s-a realizat fuziunea dintre PCdR şi PSDR, noul partid numindu-se Partidul Muncitoresc Român (cunoscut ca PMR), devenit totodată partid unic.

A urmat o serie de reforme de inspiraţie sovietică, având ca scop transformarea radicală a societăţii, după modelul stalinist.

Astfel, reforma învăţământului din 1948, probabil cea mai pozitivă dintre toate aceste reforme, a asigurat gratuitatea acestuia la toate nivelurile, gratuitatea manualelor, extinderea duratei învăţământului obligatoriu, unul din obiective fiind eradicarea analfabetismului.

Din 1949 s-a desfăşurat ceea ce s-a numit cooperativizarea agriculturii, operaţie prin care ţăranii au fost forţaţi să se asocieze în Gospodării Agricole Colective (GAP), ulterior devenite Cooperative Agricole de Producţie (CAP).

La începutul anilor '50 s-a desfăşurat o luptă pentru putere în interiorul conducerii, în urma căreia, cu acordul conducerii sovietice, a devenit lider Gheorghe Gheorghiu-Dej, până la moartea sa din 1965.

Simultan, s-a trecut la un model de construcţie socio-economic de tip sovietic, ceea ce a implicat naţionalizarea industriei, cooperativizarea agriculturii, etatizarea unei mari părţi a fondului locativ, electrificarea ţării.

modifică Modelul sovietic

După modelul sovietic, economia a devenit planificată, elaborându-se aşa numitele planuri cincinale. Strategia planificării economiei avea la bază viziunea economiei naţionale ca o unică corporaţie, trecerea de la o economie predominant agrară, la una preponderent industrială. Industrializarea a implicat transferul unei mari părţi din populaţia rurală la oraş, un efort de urbanizare, simultan cu creşterea nivelului de şcolarizare şi pregătire profesională. În plan politic, perioada anilor 50 a fost marcată de ceea ce a fost definită de înşişi comuniştii români ca "lupta de clasă¨, încadrată în regimul politic al "dictaturii proletariatului".

modifică Lichidarea valorilor neamului românesc

Consecinţa imediată a acestei politici a fost persecuţia prin toate modalităţile posibile a reprezentanţilor regimului anterior (denumit în batjocură de aceiaşi comunişti români, "regimul burghezo-moşieresc") şi încarcerarea unui mare număr de deţinuti politici, În esenţă, procesul purgatoriu iniţiat de PCR, bazat pe indicaţiile directe şi clare ale Kremlinului, a constat din decimarea intelectualităţii româneşti interbelice, eliminarea (inclusiv fizică) a clasei politice româneşti care contribuise decisiv la Marea Unire din 1 decembrie 1918, vânarea cu arcanul şi înlăturarea totală a industriaşilor români, respectiv lichidarea, fără nici un fel de menajamente sau explicaţii a tuturora care îndrăzniseră să conteste "înţelepciunea şi bunacredinţă" a comuniştilor români, importaţi sau autohtoni.

modifică După 1965

PCR a fost partidul politic unic acţionând in numele dictaturii proletariatului din România. În 1965, şi-a schimbat numele din Partidul Muncitoresc Român în Partidul Comunist Român şi a deţinut puterea până în 21 decembrie 1989, când şi-a încheiat de facto activitatea de conducere a României.

Între cele două partide, Partidul Comunist Român (PCR) şi Partidul Muncitoresc Român (PMR) nu există practic nici o diferenţă, primul continuând firesc activitatea celui de-al doilea, fără nici o întrerupere. În realitate, redenumirea PMR-ului în PCR a fost făcută din dorinţa lui Nicolae Ceauşescu, care devenit prim secretar al PMR în iunie 1965, a vrut să demonstreze simbolic ruperea cu trecutul şi orientarea politicii României spre alte orizonturi. Sub conducerea lui Nicolae Ceauşescu s-au accentuat tendinţele autonomiste faţă de URSS, evidenţiindu-se în acest sens relaţiile bune cu comuniştii chinezi, aflaţi în relaţii ostile cu sovieticii, condamnarea invadării Cehoslovaciei de către statele Tratatului de la Varşovia din august 1968, o tendinţă de apropiere şi colaborare cu ţările occidentale. După evenimentele din decembrie 1989 care au dus la căderea regimului comunist, PCR a fost scos în afara legii şi dizolvat prin decret.

modifică Stema

Stema Partidului Comunist Român, de inspiraţie sovietică, are ca elemente principale "secera şi ciocanul", simbolizând "înfrăţirea" şi "uniunea de nezdruncinat" dintre "ţărănimea muncitoare şi proletariat." Se observă, de asemenea, cununa de spice uşor eliptică şi ascendentă, precum şi acronimul PCR. Culorile sunt roşu, fondul, şi respectiv alb, designul siglei.

Steagul României între 1965 şi 1989 păstra culorile naţionale, dispunerea lor spaţială, dar adăuga ca element distinctiv Stema Republicii Socialiste România, plasată pe galben, la intersecţia diagonalelor.

modifică Congresele Partidului Comunist Român

modifică Secretarii Generali ai PCR

Potrivit revistei Memoria din articolul "Comunismul românesc de la începuturi până la moartea lui Gh. Gheorghiu-Dej" scris de Eugen Denize, "Următorii secretari generali ai partidului au fost numai străini, şi anume: Elek Köblös, maghiar, între 1924 şi 1928; Vitali Holostenko, ucrainean, între 1928 şi 1931; Alexandru Ştefanski (Gorun), polonez, între 1931 şi 1934; Eugen Iacobovici, evreu, între 1934 şi 1936; Boris Ştefanov, bulgar, între 1936 şi 1940; Miklos Goldberger, evreu, în 1940; şi Ştefan Foriş, evreu ungur, între 1940 şi 1944".^[3].

modifică Vezi şi

• Conducerea PCR

modifică Note

modifică Legături externe

• Comunismul românesc de la începuturi până la moartea lui Gh. Gheorghiu-Dej
• Amintiri din iad, Academician Dr. Ing. Aurel Seitan

Partidele politice din România
Partide parlamentare: Partidul Social Democrat | Partidul Naţional Liberal | Partidul Democrat | Partidul România Mare | Uniunea Democrată Maghiară din România | Partidul Conservator | Partidul Democrat-Liberal
Partide neparlamentare: Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat | Partidul Noua Generaţie - Creştin Democrat | Partidul Ecologist Român | Acţiunea Populară | Partidul Naţional Democrat Creştin | Partidul Republican | Partidul Alianţa Socialistă | Uniunea Populară Social Creştină
Partidele minorităţilor: Forumul Democrat al Germanilor din România | Uniunea Bulgarilor din Banat | Partidul Civic Maghiar
Partide desfiinţate (asimilate): Partidul Unităţii Naţiunii Române | Partidul Vieţii Româneşti | Partidul Muncitoresc Român | Partidul Comunist Român | Frontul Democrat Român | Partidul Popular | Alianţa pentru România | Partidul Alianţa Civică | Partidul Dreapta Naţională | Partidul Liberal Democrat