WikiPortallus: Republica Socialistă România.html

Republica Socialistă România în 1967
(înaintea reformei administrative din 1968)

Republica Socialistă România (RSR), este numele purtat de România în a doua parte a perioadei conducerii comuniste a ţării (1965-1989), după ce iniţial s-a numit Republica Populară Română.

Singurul preşedinte al ţării în toată această perioadă a fost Nicolae Ceauşescu, care cumula şi funcţia de secretar general al partidului unic, Partidul Comunist Român (PCR). Regimul comunist, sub conducerea lui Nicolae Ceauşescu, a avut un caracter preponderent dictatorial.

Imnul RSR era "Trei culori". Stema RSR reprezenta câteva spice de grâu şi o sondă de petrol pe fundalul pădurilor şi Carpaţilor, în spatele cărora se vede soarele.

modifică Istoric

Gheorghiu-Dej a murit în 1965 în circumstanţe cel puţin neclare. După o scurtă luptă pentru putere, în fruntea partidului a venit un activist de rangul doi, Nicolae Ceauşescu. Dacă politica lui Gheorghiu-Dej era considerată conservator-stalinistă prin comparaţie cu noua linie politică hrusciovistă, Ceauşescu a părut iniţial un reformist prin comparaţie cu neostalinismul lui Leonid Brejnev.

În 1965, numele ţării a fost schimbat în Republica Socialistă România, iar cel al partidului în Partidul Comunist Român.

În primii săi ani petrecuţi în fruntea partidului, Ceauşescu era popular atât în ţară cât şi în străinătate. Aprovizionarea cu alimente era bună, bunurile de larg consum au reînceput să apară, cenzura a fost slăbită şi s-a înregistrat o deschidere culturală spre occident. Momentul de maximă popularitate a lui Ceauşescu a fost cel al discursului de condamnare a invaziei sovietice din Cehoslovacia din 1968. În scurtă vreme însă, popularitatea lui în ţară a început să scadă, în ciuda bunului său nume în străinătate. România a continuat să aibă relaţii foarte bune cu guvernele occidentale şi cu instituţiile internaţionale precum Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială. În timpul lui Ceauşescu, România a stabilit sau a păstrat relaţiile diplomatice cu ţări precum Germania de Vest, Israel, China sau Albania, care din diferite motive aveau relaţii tensionate cu Moscova.

Perioade de libertate şi aparentă prosperitate a fost de scurtă durată. Chiar de la începutul perioadei în care s-a aflat la putere, în 1966, Ceauşescu a hotărât schimbarea politicii demografice a guvernului, luându-se măsura interzicerii avorturilor şi contracepţiei şi sprijinirea creşterii natalităţii.

Au existat numeroase încălcări ale drepturilor omului, abuzuri de natură stalinistă: o poliţie secretă supradimensionată, cenzură, stabilirea de domicilii forţate pentru oponenţii regimului, dar nu la aceiaşi scară a deceniului al şaselea.

În timpul regimului Ceauşescu s-a desfăşurat un "comerţ" secret cu emigranţi între România pe de-o parte şi Israel şi Germania de Vest pe de alta, prin care ultimele două au plătit sume mari de bani pentru a permite cetăţenilor români de etnie certificată evreiască sau germană să emigreze.

Ceauşescu a continuat politica de industrializare iniţiată de Gheorghiu-Dej, dar produsele rezultate nu se ridicau în cea mai mare parte la nivelul calitativ necesar ^{necesită citare} pentru a fi vândute pe piaţa mondială. După o vizită în Coreea de Nord (1971), Ceauşescu a iniţiat o politică megalomanică de schimbare a ţării (1974), prin aşa-numita "sistematizarea teritoriului". O mare parte a Bucureştiului a fost demolată pentru a face loc unor proiecte faraonice precum Casa Poporului, Centrul Civic, bulevardul Victoria Socialismului, etc. Căderea regimului ceauşist după revoluţia română din 1989 a stopat procesul de demolare a satelor şi a oraşelor, dar a lăsat neterminate numeroase construcţii, precum Biblioteca Naţională, Centrul Cultural Român (noua cladire a Operei) şi Casa Radio. În timpul campaniei de demolare de la sfârşitul deceniului al nouălea, când au fost făcute una cu pământul numeroase clădiri cu de o mare valoare istorică şi artistică, capitala primise porecla "Ceauşima" – o aluzie glumeţ amară la Hiroşima.^[1]

Până pe la mijlocul deceniului al optulea, Bucureştiul, ca multe alte oraşe, s-a dezvoltat extinzându-se, în special spre sud, est sau vest, prin construirea unor cartiere-dormitor la marginea oraşului, unele, aşa cum este Drumul Taberii, cu o valoare arhitecturală ridicată. În capitală au fost duse la îndeplinire mai multe planuri de conservare a monumentelor (în secial în deceniul al şaptelea şi începutul celui de-al şaptelea), dar programele de conservare au fost oprite după ce Ceauşescu a declanşat ceea ce este cunoscut "Mica revoluţie culturală". Declanşarea noii orientări cultural-politice a fost hotărâtă de Ceauşescu după vizitele făcute în Coreea de Nord şi Republica Populară Chineză.

Marele cutremur din 1977 a adus uriaşe pagube Bucureştiululi, s-au prăbuşit mai multe clădiri, multe au fost grav afectate. Cutremurul a fost unul dintre pretextele folosite pentru declanşarea marilor demolări din Capitală, demolări prin care au fost distruse nu numai clădiri grav avariate şi fără o valoare istorico-culturală, dar şi monumente de o mare importanţă istorică sau bijuterii arhitectonice precum Mânăstirea Văcăreşti (1722), Bisericile "Sfânta Vineri" (1645) şi "Enei" (1611), Mânăstirile "Cotroceni" (1679) şi "Pantelimon" (1750), "Stadionul Republica" (Stadionul ANEF, 1926). Chiar şi "Palatul de Justiţie", opera unuia dintre cei mai faimoşi arhitecţi români, Ion Mincu, era programată pentru demolare la începutul anului 1990, după cum arătau planurile de sistematizare.

S-a ajuns astfel ca, în locul unei politici de reconstrucţie, oraşul să fie supus demolărilor care făceau loc contrucţiilor monumentale. În 1990, o analiză a Uniunii Arhitecţilor afirma că au fost distruse peste 2.0000 de clădiri, 77 dintre ele având o mare valoare arhitecturală, cele mai multe dintre ele fiind într-o foarte bună stare. Printre clădirile care ar fi trebuit demolate se număra şi cea a Gării de Nord, monument istoric, fusese programată pentru demolare în 1992.

România comunistă a avut sisteme sanitare şi de învăţământ foarte bune. Trebuie amintită însă tragedia copiilor infectaţi cu virusul HIV.

Trebuie recunoscut că nu toate proiectele industriale ale epocii comuniste s-au dovedit eşecuri: România are un sistem energetic eficient şi o reţea de distribuţie a energiei dezvoltată. În anii lui Ceauşescu s-a construit Metroul din Bucureşti şi un mare număr de locuinţe în diferite oraşe ale ţării.

În deceniul al nouălea, Ceauşescu a devenit obsedat de ideile returnării datoriei externe contractate în Occident şi de construire unui palat (Casa Poporului), cu nişte dimensiuni uriaşe, alături de un cartier monumental la fel de grandios (Centrul Civic şi Bulevardul Victoria Socialismului). Acestea au dus la crize de aprovizonare cu alimente şi bunuri de larg consum. După 1984, în ciuda unor ani buni din punct de vedere agricol şi a unei producţii importante de alimente, a fost introdusă raţionalizarea alimentelor de bază (ca un "mijloc de reducere a obezităţii").

Pâinea, laptele, untul, uleiul comestibil, zahărul, carnea de porc, vită şi de pui au fost raţonalizate până la căderea regimului comunist în 1989, iar raţiile au scăzut neîncetat. În vreme ce cea mai mare parte a mărfurilor de calitate erau exportate, pe piaţa internă ajungeau de cele mai multe ori mărfurile refuzate la export. Banii obţinuţi din exporturi erau folosiţi la plata datoriei externe şi, după achitarea ultimei rate, la continuarea industrializării forţate.

Românii au consumat mari cantităţi de "tacâmuri de pui", ulei comestibil mixt din floarea soarelui şi porumb, "salam cu soia", surogat de cafea "nechezol", peşte oceanic pentru înlocuirea necesarului de carne. Chiar şi aceste produse erau găsite cu greu, în această perioadă înregistrânduse o înflorire fără precedent a pieţei negre.

Prin 1985, în ciuda marii capacităţi de rafinare şi a producţiei importante de ţiţei, benzina a fost stric raţionalizată, circulaţia în zilele de duminică a fost limitată iar cea din timpul iernii a fost "suspendată temporar" pentru autoturismele proprietate particulară. Numeroase autobuze şi taxiuri au fost adaptate pentru funcţionarea cu gaz metan. Electricitatea a fost raţionalizată pentru a asigura funcţionarea industriei grele. Cu toate acestea, penele de curent sau întreruperile arbitrare ale aprovizionării cu energie electrică erau frecvente. Iluminatul stradal a fost redus iar programul televiziunii naţionale a fost redus la două ore zilnic. Emisia postului 2 al televiziunii naţionale şi a posturilor regionale de radio a fost oprită.

Distribuirea agentului termic în timpul iernii şi a apei calde menajere a fost redusă, populaţia fiind obligată să apeleze la impovizaţii diferite sau, după cum s-a exprimat într-un discurs Ceauşescu, românii au îmbrăcat "o haină în plus". Un decret din 1988 prevedea că în toate spaţiile publice trebuie menţinută o temperatură nu mai mare de 16^oC pe timpul iernii, singurele instituţii exceptate fiind şcolile şi grădiniţele. Programul de funcţionare a magazinelor a fost de aşa natură schimbat pentru a folosi pe cât posibil doar lumina naturală. Pe piaţa neagră ţigările Kent şi cafeaua naturală au devenit adevărate monede de schimb, fiind folosite pentru procurarea oricărei mărfi sau serviciu. Deţinerea de valută străină era interzisă, puţinii români care intraseră legal în posesia acesteia puteau să o folosească exclusiv pentru cumpărarea de bunuri din reţeaua magazinelor de stat specializate (shopuri "Comturist").

Starea de sănătate a populaţiei s-a înrăutăţit odată cu scăderea semnificativă a importurilor de medicamente.

Controlul asupra societăţii ca întreg a devenit mult mai strictă, cenzura a fost extinsă iar Securitatea a recrutat noi agenţi-informatori noi şi mărit numărul de posturi telefonice puse sub observaţie. Numărul românilor care aveau dosare de urmărire a crescut. În 1989, în conformitate cu dezvăluirile CSAS, unul din trei români era informator al Securităţii. În aceste condiţii, veniturile din turism au scăzut substanţial, numărul de turişti străini a scăzut cu 75%, cei mai importanţi tour operatori, care orgamnizau vacanţe în România, renunţând la afacerile din ţară în 1987.

Canalul Dunărea-Marea Neagră, după un efort de aproape un deceniu, a fost dat în funcţiune. A fost început canalulul Dunărea-Bucureşti. Lucrările la acest canal au fost abandonate în 1990. Au fost date în funcţiune mai multe canale de irigaţii. S-au făcut erforturi pentru îmbunătăţirea sistemului de căi ferate prin electrificarea mai multor linii principale şi prin crearea unui sistem modern de control al circulaţiei. A crescut numărul de hidrocentrale, (cea mai importantă fiind cea de la Porţile de Fier de pe Dunăre) şi a fost începută construirea centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă. Flota maritimă a devenit una dintre cele mai mari din lume, dotată cu nave construite în mai multe şantiere navale, cel mai important fiind cel de la Constanţa. A fost construit un nou port maritim, Constanţa-Sud Agigea. În ţară au fost construite mai multe uzine ale industriei constructoare de maşini, chimice şi de prelucrare a petrolului.

Moştenirea negativă a acestei perioade a fost o industrie grea supradimensionată, folosind metode de producţie învechite, mare consumatoare de resurse, producătoare de mărfuri cu valoare mică sau de complexitate scăzută. Capacitatea de rafinare a ţării era de peste 10 ori mai mare decât necesarul, producţia de oţel depăşea de 2,5 ori, iar producţia de aluminiu depăşea de 5 ori nevoile ţării. O mare parte a acestei supraproducţii nu putea fi vândută la export la preţuri care să justifice importurile de materii prime. Industria uşoară era puţin dezvoltată, iar producţia de bunuri de larg consum se afla la un nivel ridicol de mic. Numeroase bunuri de folosinţă îndelungată erau aşteptate cu anii mai înainte de a fi cumpărate – pentru un automobil Dacia se aştepta peste 5 ani, în condiţiile în care modelul de bază nu fusese schimbat de la cumpărarea licenţii din anii 1960. Reţeaua naţională de drumuri era într-o stare foarte proastă, aflându-se la nivelul anilor 1950, singura autostradă, Bucureşti-Piteşti, având o lungime de aproximativ 100 km.

Reţeaua telefonică era una dintre cele mai proaste din Europa, cu tehnologii din anii 1930-1950 şi cu un număr insuficient de posturi telefonice. În România existau în 1989 aproximativ 700.000 de posturi telefonice la o populaţie de 23 de milioane de cetăţeni. Postul naţional de televiziune emitea în timpul săptămânii numai 2 ore pe zi, în special materiale de propagandă, cei mai mulţi români alegând să urmărească emisiunile televiziunilor din statele vecine (Bulgaria, Serbia, Ungaria sau Uniunea Sovietică), în zonele în care semnalul acestora era suficient de puternic, folosind antene artizanale sau mici antene parabolice. Aproape că nu existau computere personale la populaţie, în întreprinderile de stat existând un număr redus de calculatoare, folosite în producţie.

În special în anii perioadei Ceauşescu s-au făcut investiţii în industrie fără nicio preocupare pentru protecţia mediului. Nivelurile de poluare erau foarte crescute chiar şi pentru standardele mai permisive din Europa Răsăriteană comunistă. Printre cele mai poluante întreprinderi s-au numărat fabrica de negru-de-fum de la Copşa Mică şi combinatul siderurgic de la Hunedoara. Ceauşescu a aprobat planuri, parţial puse în practică, pentru desecarea unor întinse terenuri din Delta Dunării şi exploatarea agricolă a zonei.

modifică Căderea regimului Ceauşescu

Pentru detalii, vezi articolul Revoluţia română din 1989vezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]]vezi articolele [[{{{4}}}]], [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]]vezi articolele [[{{{7}}}]], [[{{{8}}}]], [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]].

Spre deosebire de Uniunea Sovietică din aceiaşi perioadă, România nu avea o elită privilegiată numeroasă. În afară de grupul restrâns al familiei Ceauşescu, oficialii guvernamantali erau deseori rotiţi de la un post la altul şi dintr-un judeţ în altul, pentru a reduce şansele ca aceştia să-şi dezvolte propriile baze de susţinători. Această politică a împiedicat apariţia unor comunişti reformişiti, aşa cum au fost aceia ai epocii gorbacioviste în URSS sau în Ungaria. Spre deosebire de situaţia din Polonia, Ceauşescu a luptat împotriva oricărei tentative de grevă prin cele mai violente mijloace de represiune. România a avut ultimul regim comunist care s-a prăbuşit în Europa Răsăriteană şi a fost cel a cărui înlăturare s-a făcut cel mai violent.

Pe 17 decembrie 1989 au izbucnit în Timişoara revolte şi proteste de stradă, iar soldaţii au deschis focul ucigând cam 100 de oameni. După ce şi-a scurtat vizita în Iran, Ceauşescu a ţinut un discurs televizat pe 20 decembrie, prin care condamna evenimentele din Timişoara, pe care le considera un rezultat ale intervenţiei externe străine. Ceauşescu, după ce a proclamat starea de asediu, a convocat pentru a doua zi un mare miting popular în Bucureşti. Revolta din Timişoara devenise cunoscută în special prin intermediul emisiunii posturilor străine de radio din Serbia, Ungaria şi Uniunea Sovietică, dar şi a postului de radio Europa Liberă. În dimineaţa zilei de 21 decembrie, mitingul din faţa clădirii Comitetului Central al PCR s-a transformat într-o revoltă anticomunistă, Ceauşescu însuşi fiind nevoit să fugă cu elicopterul, după ce pierduse controlul asupra mulţimii. După ce echipajul elicopterului prezidenţial i-a abandonat pe soţii Ceauşescu în apropierea oraşului Târgovişte, unde au şi fost arestaţi, au fost reţinuţi într-o unitate militară din acel oraş, iar după o parodie de proces, au fost executaţi pe 25 decembrie, în ziua de Crăciun.

modifică Controverse cu privire la evenimentele din decembrie 1989

După evenimentele din decembrie 1989, au existat numeroase voci critice care au afirmat că Ion Iliescu şi FSN au profitat de haosul instalat în România pentru a da o lovitură de stat. Încă se mai discută dacă a fost o acţiune gândită mai înainte, sau, în condiţiile revoltei populare, a fost acţiunea pragmatică a unui grup care a ştiut să profite de situaţie. Ceea ce este clar este faptul că politicile dure şi contraproductive ceauşiste din domeniile economic, politic şi social l-au privat pe şeful statului de sprijinul unui mare număr de oficiali ai guvernului, partidului, armatei şi Securităţii.

Republica Socialistă România.html

Cuprins

modifică Istoric

modifică Căderea regimului Ceauşescu

modifică Controverse cu privire la evenimentele din decembrie 1989

modifică Vedeţi şi

modifică Bibliografie

modifică Resurse internet