modifică Spaţiul în filozofie şi fizică
- Categorie filozofică ce desemnează forme obiective şi universale de existenţă a materiei în mişcare.
- Categoria spaţiului exprimă ordinea, poziţia, distanţa, mărimea, forma şi întinderea obiectelor coexistente în lumea reală.
- Spaţiul are trei dimensiuni, spre deosebire de timp, care are o singură dimensiune. În plus, timpul se scurge într-o singură direcţie - numai înainte.
- Atomiştii antici (Democrit , Epicur) considerau spaţiul ca un receptacul vid şi infinit al atomilor materiali.
- Aristotel considera că spaţiul este suma locurilor pe care le ocupă corpurile şi că atât materia cât şi spaţiul ar fi finite.
- Cocepţia atomistă despre spaţiu şi timp (pusă şi la baza geometriei lui Euclid), a fost dezvoltată în filozofia modernă de către Newton.
- Pentru Newton spaţiul şi timpul sunt absolute, obiective şi universale, deci independente de materia în mişcare.
- Engels consideră că formele de bază ale oricărei existenţe sunt spaţiul şi timpul şi că o existenţă în afara timpului este o absurditate tot atât de mare cât şi una în afara spaţiului.
- Berkeley, Hume, Mach, Bergson neagă obiectivitatea spaţiului şi timpului, punându-le în dependenţă cu conştiinţa omului sau ca forme subiective ale trăirilor sale subiective.
- Kant consideră că cele două categorii sunt forme apriorice ale sensibilităţii umane.
- Hegel consideră spaţiul şi timpul ca fiind două categorii ale ideii absolute.
- Constituirea geometriilor neeuclidiene de către Lobacevski, Bolyai, Gauss, Riemann, a contribuit la formarea concepţiei după care proprietăţile geometrice spaţiale nu sunt pretutindeni aceleaşi, fiind determinate de proprietăţile fizice. Spaţiul este deci neomogen şi anizotrop.
- Teoria relativităţii lui Einstein, (numită şi teoria fizică a spaţiului şi timpului) a demonstrat că proprietăţile spaţio-temporale (lungimea corpurilor şi durata fenomenelor), depind de viteza de deplasare a sistemelor materiale şi că structura sau proprietăţile continuului spaţio-temporal variază în funcţie de concentrarea maselor substanţei şi de intensitatea câmpului gravitaţional generat de către acestea.
- Unitatea cu materia determină caracterul infinit al spaţiului şi eternitatea timpului.
- Dicţionar enciclopedic român - Editura Politică, Bucureşti, 1966
|
