Tratatul de la Kuciuk-Kainargi.html



Tratatul de la Kuciuk-Kainargi (var. Kuciuk-Kainardji, în limba turcă Küçük Kaynarca) a fost semnat la 21 iulie, 1774, de Imperiul Rus (reprezentat de feldmareşalul Piotr Rumianţev) şi Imperiul Otoman după înfrângerea acestuia din urmă în războiul din 1768-1774.

Tratatul era o lovitură extrem de umilitoare primită de atotputernicul Imperiu Otoman. Otomanii au cedat teritoriul regiunii Yedisan dintre râurile Nipru şi Bugul de Sud. Acest teritoriu includea portul Cherson şi oferea Rusiei primul său acces direct la Marea Neagră. Prin tratat, Rusiei îi mai erau cedate porturile Kerci şi Enikale din Crimea, precum şi regiunea Kabarda (cabardină) din Caucaz.

Otomanii au pierdut şi Hanatul Crimeii, căruia au fost forţaţi să îi recunoască independenţa. Hanatul, deşi oficial independent, era în realitate sub controlul Rusiei, care l-a anexat în 1783.

Tratatul a acordat Rusiei şi alte beneficii. A eliminat restricţiile privind accesul Rusiei la Marea de Azov (Tratatul de la Belgrad din 1739 dădea Rusiei teritoriu la Marea de Azov, dar îi interzicea fortificarea zonei sau dezvoltarea unei flote.)

Rusia primea şi o serie de drepturi economice şi politice în Imperiul Otoman, între care permisiunea acordată creştinilor ortodocşi din Imperiul Otoman de a naviga sub steagul Rusiei, respectiv permisiunea acordată Rusiei de a ridica o biserică ortodoxă în Istanbul (care nu a fost însă construită vreodată). Rusia a interpretat tratatul ca dându-i dreptul de a proteja creştinii ortodocşi din Imperiu şi a folosit această prerogativă mai ales în Principatele Danubiene (Moldova şi Ţara Românească), intervenind în timpul ultimei domnii fanariote şi după Războiul Grec de Independenţă.

Tratatul dădea califului otoman dreptul de a proteja credincioşii musulmani din Rusia (între care cei din Crimeea). Era pentru prima dată când o putere europeană recunoştea autoritatea califului otoman în afara graniţelor imperiului său.

modifică Vezi şi

• Războaiele ruso-turce